Raportul autoritatii americane de protectie a consumatorilor arata ca ATV-istii au devenit mult mai responsabili

Stiati ca daca sunteti detinatorul unui vechicul off-road de tip ATV sau side-by-side aveti obligatia sa respectati anumite reguli, numite Golden Rules sau regulile de aur? Bine, ok, nu am vrut sa sune chiar asa de sever inceputul acesta de postare. Insa stiati ca respectarea acestor reguli in SUA, unde exista o imensa comunitate de iubitori de astfel de vehicule, a dus la scaderea accidentelor urmate de moarte sau raniri?

U.S. Consumer Product Safety Commission (CPSC) – echivalentul american al Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor (ANPC), a dat publicitatii raportul anual al evenimentelor nefericite legate de utilizarea ATV-urilor si acesta spune ca din 2007 numarul acestora tot scade.

2014-Yamaha-Grizzly-700-Tactical-Black-Action-Front

Bine, exista un decalaj de un an si ceva, caci in discutie e vorba de raportul anual din 2014, mai exact 2014 Annual Report of ATV Deaths and Injuries, insa asta e traditia. Anul trecut, pe vremea asta, vorbeam de raportul aferent anului 2013 si tot asa. Probabil ca identificarea, culegerea si procesarea informatiilor dureaza foarte mult in acesti ani ai exploziei tehnologice, ca vorbim despre exemplarii americani, ai caror functionari nu sunt precum functionarii nostri, nu? In fine, problema ca, de ce citim un raport in sfarsitul lui februarie 2016 despre situatia din 2014, probabil e una mai putin importanta.

Dar atentie, raportul ia in calcul o perioada destul de lunga: din 2007 pana in 2011, accidentele legate de ATV-uri au scazut cu 23%. Ca apoi sa vina cu alte date, de data asta dintre 2012 pana in 2014, inclusiv. In aceasta perioada, accidentele de acest gen au implicat cu 40% mai putini copii. Ei da, asta e important. Citeam in trecut stiri despre tot felul de rednecks inconstienti care, luandu-si copii cu ATV-ul, ba ii pierdeau pe drum, ba isi faceau de lucru cu alte chestii, lasand vehiculul pornit si copiii in preajma.

trx90_learning_1541

In orice caz, fenomenul ATV trebuie abordat diferit in SUA, fata de Romania si nu numai prin prisma diferentei de comunitati. In SUA vorbim despre ATV-uri inca de la inceputul anilor ’80, cand a inceput batalia dintre companiile producatoare si in fiecare an se intampla cate ceva remarcabil in acest domeniu, ba apareau companii noi, ba incepeau productia de vehicule all-terrain companii care se indeletniceau cu alte vehicule, nu mai amintesc de inovatiile din domeniu. Insa daca rapoartele CPSC iau ca reper anul 2007, de cand numarul evenimentelor incepe sa scada imbucurator, trebuie sa va ganditi ca 2007 a fost un an foarte bun, comparativ cu cei dinainte, de anii ’80 nici nu mai aduc aminte. Sute si mii de morti si raniti au umplut rapoartele anterioare anului 2007. Asta ca sa aveti o imagine de ansamblu si ce inseamna procentele recentului raport, probabil ca nu foarte impresionante, insa in tot tabloul inseamna ceva.

Acest trend descendent isi are explicatia si in alt aspect. Guvernul american s-a implicat foarte mult in acest fenomen (tocmai din cauza numeroaselor accidente sangeroase) si a impus niste masuri de prevenire si responsabilizare, dar si implicandu-se pe plan legislativ cu masuri aparent nepopulare (interzicerea ATV-urilor pe drumurile publice pana la un anumit rang, obligativitatea purtarii unor echipamente de protectie, in special casti, restrictionarea accesului in anumite zone samd). Pe de alta parte, marii producatori s-au reunit intr-o asociatie ATV Safety Institute (ASI) care a avut doua roluri majore: pe de o parte, educarea detinatorilor de ATV-uri in utilizarea acestora, pe de alta parte, a reprezentat un adevarat avocat in relatia statului cu fenomenul ATV, asigurand o legislatie in domeniu echilibrata si inteleapta, fara luarea de masuri abuzive sau foarte permisive din partea guvernului.

2016-Yamaha-Kodiak-700-Action-1

Tim Buche, presedintele si CEO al acestei asociatii sau acestui institut, mi-e egal cum vreti sa-l denumiti, a declarat: “Companiile membre ale ASI s-au angajat inca de la inceput sa lucreze in vederea diminuarii numarului de incidente legate de ATV-uri si continua si in prezent programele de educatie, de crestere a constientizarii importantei supravegherii parentale, ori de reprezentare a intereselor producatorilor in fata legislatiei specifice, de siguranta. Inca din 1984, producatorii importanti si distribuitorii de ATV-uri in SUA au lucrat indeaproape cu CPSC, in vederea implementarii masurilor de siguranta. Apreciem eforturile agentiei de protectie a consumatorilor si suntem gata sa continuam pe viitor lucrul impreuna, care iata se materializeaza in niste statistici imbucuratoare”.

Educarea consumatorilor reprezinta o treaba foarte serioasa peste ocean. In primul rand se face pe mai mute paliere, incepand cu cei mai mici, pana la detalierea tuturor caracteristicilor speciale ale unor vehicule si intelegerea functionarii acestora, altfel spus, intelegerea si asumarea fenomenului ATV. In al doilea rand, sunt impuse standarde de calitate si siguranta, nenegociabile si eliminatorii pentru cine nu le respecta. In multe dintre companiile mari producatoare, exista departamente sau divizii speciale care nu fac altceva toata ziua decat imagineaza modalitati cat mai eficiente de cresterea sigurantei utilizatorului. Nu in ultimul rand, dealerii si distribuitorii sunt din ce in ce mai pregatiti de catre aceste companii, abilitatile de marketing si vanzari fiind la fel de importante ca si cunostintele temeinice despre produsele pe care le vand si modul de expunere fata de client a masurilor de siguranta si prevenire.

2016-Yamaha-Kodiak-700-Action-1

Cam asa stau lucrurile in Statele Unite, unde exista cea mai mare comunitate de atvisti. In Romania, fenomenul abia s-a dezvoltat, la sfarsitul anilor ’90 si cumva cu accent pe partea de agrement, abia de ceva vreme interesul pentru latura utilitara incepand sa fie mai semnificativ. Dar indiferent de tendinta inspre care se indreapta fenomenul ATV la noi, consider ca e foarte important pentru actualii si viitorii detinatori de vehicule all-terrain sa se conformeze regulilor de aur (Golden Rules) edictate de catre ATV Safety Institute, cu argumentul ca macar vin de la unii care au o experienta imensa, indelungata:

  1. Intotdeauna sa aveti un echipament adecvat din care sa nu lipseasca casca certificata (DOT), ochelari de protectie, jacheta, pantaloni lungi, manusi si ghete peste glezna.
  1. ATV-urile sunt destinate terenurilor accidentate, drumurilor neasfaltate, asa ca prezenta lor pe sosele nu va fi recomandata, doar in masura in care legea o permite sau devine necesara traversarea.
  1. Niciodata nu se conduce un atv sub influenta alcoolului sau drogurilor.
  1. Se interzice depasirea numarului de pasageri pe un atv fata de numarul prevazut (de exemplu, pe un atv single-rider nu va fi transportata o a doua persoana samd).
  1. Alegerea unui atv se face in functie de dimensiunile acestuia, dar si de proportiile si de varsta pe care le are rider-ul si mai ales, de experienta sa.
  1. Minorii sub 16 ani (sau depinde de legislatia fiecarei tari) trebuie sa fie supravegheati indeaproape, ATV-urile nu sunt niste jucarii, chiar daca exista modele special facute pentru copii.
  1. In special in cazul rider-ilor incepatori, putin sau mediu experimentati, se interzice rularea pe trasee nemarcate (nestabilite) si rularea peste viteza de siguranta.
  1. Se recomanda fiecarui utilizator de atv sa acceseze site-ul www.atvsafety.org; totodata, informatii interesante, utile si recomandari puteti gasi pe site-ul ATVROM la sectiunea “DESPRE ATV”.

 

Asadar, cateva reguli simple, de bun-simt si logice, dar care respectate, va asigura sanse marite de evitarea unor accidente de nedorit.