Acasă > Stiri  >  KTM RC1 va debuta public la vara, in cadrul etapei MotoGP din Austria

KTM RC1 va debuta public la vara, in cadrul etapei MotoGP din Austria

3 minute
KTM RC1 va debuta public la vara, in cadrul etapei MotoGP din Austria

Austriecii de la KTM au declarat ca vor prezenta motocicleta cu care vor participa in 2017 in cadrul MotoGP, cu ocazia desfasurarii etapei din competitie gazduita chiar de tara lor, in 14 august, pe circuitul Red Bull Ring de langa Spielberg.

KTM-RC16-MotoGP-race-bike-philip-platzer-03

Prototipul cu care KTM va participa in MotoGP de la anul a fost deja testat pe o serie de circuite din Europa, in ultima perioada. Nu se stiu prea multe detalii despre motocicleta, cu exceptia faptului ca are un motor 90° V4, capabil sa dezvolte peste 270 cp, ca suspensiile sunt WP si ca are un cadru spalier.

In schimb, in urma cu aproximativ o saptamana KTM a prezentat un model destinat competitiei Moto2, care a venit ca o surpriza pentru cei mai multi, model realizat in cadrul unui proiect comun cu WP Performance Systems. Parteneriatul insa nu e o surpriza, ci mai degraba o continuare a proiectului din Moto3. De altfel, cele doua companii sunt chiar vecine, grupul Cross Industries AG, din care fac parte, alaturi de WP si Husqvarna, Pankl si… KTM, isi desfasoara activitatea in birourile de vis-a-vis de KTM Factory Racing Division.

KTM-RC16-Akrapovic-exhaust

Surpriza consta in cadrul tubular de otel, permis in Moto2, realizat de cele doua companii si instalat pe motocicleta cu motor Honda. In Moto2, pana in 2018, toate motocicletele sunt dotate cu acelasi motor Honda, provenit de pe CBR600RR. In privinta cadrului, insa, echipele au libertate totala, iar de aceasta au profitat WP si KTM ca sa doteze motocicleta care probabil ca se va alinia la startul competitiei din 2017.

ktm-wp-moto2

Mai mult decat atat, Stefan Prier CEO al KTM a dezvaluit ca participarea producatorului la asemenea competitie e parte dintr-un plan mult mai amplu si ambitios. „Proiectul Moto2 are o mare semnificatie pentru noi. Datorita cresterii noastre si a investitiilor pe termen lung ne aflam in pozitia in care sa incepem sa reducem decalajul fata de alti producatori prin activitatile in Grand Prix. Un tanar pilot poate incepe sa acumuleze experienta si indemanare in Cupa Rookies, sa avanseze apoi la propria noastra echipa in-house Moto3, si mai departe la noul proiect Moto2 si in final in mult-visata clasa regina MotoGP. Acestea sunt conceptele care s-au dovedit in mod repetat a fi de succes pentru KTM si WP in alte curse profesioniste si in viitor ne dorim sa avem proprii nostri piloti in MotoGP, proveniti din KTM Academy si cu ciclul etapelor anterioare complet”.

KTM-RC16-MotoGP-race-bike-philip-platzer-05

In prezent, un astfel de proiect este utopic in roadracing, neexistand vreun precedent, insa in off-road lucrurile se intampla intr-o astfel de maniera. Insa e un proiect frumos si ambitios, daca e sa-l analizam si daca ar avea succes.

103015-ktm-rc16-motogp-bike-1

Deocamdata nu a fost anuntat nici un nume de pilot pentru Moto2, insa daca efortul KTM va fi atat de serios pe cat se preconizeaza, atunci lucrurile vor fi interesante, caci ar fi vorba, nu? de piloti proveniti din categoria Moto3. Dar pe de alta parte, mai interesant e ca austriecii au o „pepiniera” extrem de talentata si aproape fara concurenta din partea altor producatori in ceea ce priveste off-road-ul. Practic, KTM domina competitiile off-road din toata lumea. De aceea, in mod normal si logic, ar trebui sa se intample urmatoarele doua situatii: pe de o parte, KTM sa gaseasca niste piloti in propriile padock-uri, capabili sa lase praful si obstacolele si sa aleaga asfaltul si sa aiba si talent, pe de alta parte, proiectul in Grand Prix sa functioneze, modelul existand deja si, cel mai important, functionand la cei mai inalti parametri. Vom vedea, personal abia astept sa spun prin 2020-2022 „v-am zis eu”.