Acasă > Stiri  >  Iti place viata in aer liber? Excelent! Eu stiu ceva ce tu nu stiai inca: ai nevoie de acest bivuac moto/ATV!

Iti place viata in aer liber? Excelent! Eu stiu ceva ce tu nu stiai inca: ai nevoie de acest bivuac moto/ATV!

3 minute
Iti place viata in aer liber? Excelent! Eu stiu ceva ce tu nu stiai inca: ai nevoie de acest bivuac moto/ATV!

Cand am vazut prima oara acest bivuac (asa se numesc aceste adaposturi care aduc a cort, folosite in general in marsuri si de catre alpinisti), mi-au trecut niste secvente din tinerete prin fata ochilor sub egida “cum ar fi fost daca…”.

Biwak_gepaeck_02

Da, bivuacul Exposed reprezinta acea prelata “artizanala” de care nu ai stiut pana acum ca ai nevoie, ma adresez in special tie, iubitorule de iesiri in natura si care uneori simti ca te retine natura peste noapte, chiar daca nu aveai planuri in sensul asta.

Original din Elvetia si proiect kickstarter ce asteapta cu interes orice finantare (astfel incat, daca te alaturi campaniei si macar pre-comanzi, obtii o reducere de 35% fata de pretul cu amanuntul, oamenii mai avand nevoie de vreo 14.000 euro sa inceapa productia), acest bivuac numit Exposed nu e de departe o idee originala, privita in mare, insa e bine facuta. Deh, elvetieni.

ThePackage

Acest tip de structura din prelata plus cateva accesorii poate fi cel mai bun prieten al celor care, motociclisti sau ATV-isti, iubesc stilul de viata in aer liber, in principal sau care sunt nevoiti sa petreaca o noapte departe, in natura si si-ar dori un adapost cat de cat ok. Ori pur si simplu, e facut pentru cei care duc la extrem ideea de libertate si nomadism al motociclistului.

Prelata propriu zisa este confectionata din Cordura® si tratata sa previna orice infiltratie de apa, acest material fiind totodata rezistent si durabil. Restul kit-ului contine betele articulate si ancorele de fixare. In forma impachetata se transforma intr-un sul de 15 cm diametru si 45 cm lungime, usor de carat pe orice motocicleta sau orice vehicul, gratie si unor curele de piele, care tin sulul strans si se poate fixa pe cadru sau ghidon. Atunci cand se desfasoara si se transforma in biuvac, sistemul de bete articulate il ajuta sa aiba o inaltime reglabila, in functie de inaltimea motocicletei sau a vehiculului respectiv, fie ca e vorba de un chopper jos, fie ca e vorba de un ATV inalt.

Material_detail_01_02Material_detail_04Material_detail_05

Desigur, bivuacul nu te apara de furtuni, vanturi puternice, ninsori viscolite (sau neviscolite) sau intemperii extreme, nici de atacul unor animale salbatice (asta ca sa exagerez nitel, v-ati prins) dar iti ofera un acoperis deasupra capului si o protectie impotriva ploii, avand marime suficienta sa adaposteasca o persoana si bagajele sale. Si cum am spus, reprezinta o solutie tare buna cand ramai noaptea in camp, in padure, pe munte sau aiurea. Sau ti-ai suparat iubita, moment in care e premium fata de pres.

ThemountedRoll_02

Cand vine vorba de pret, presimt ca o sa cam stricam prietenia. In iunie cand se preconizeaza ca va fi lansat (excelenta vreme pentru hoinareala prin munti, daca stiti ce vreau sa sugerez), va costa undeva pe la vreo 600 euro. Da, vorbim de o prelata si niste bete, insa care arata si se prezinta foarte bine. Deh, viata e scumpa in Elvetia.