Acasă > Stiri  >  Elspeth Beard, calatorie pe doua roti

Elspeth Beard, calatorie pe doua roti

2 minute
Elspeth Beard, calatorie pe doua roti

 

Cum este oare sa fii muscat de microbul „pe doua roti”, ireversibil si pentru restul vietii? Numele Elspeth Beard poate nu va suna cunoscut, insa cu siguranta a trasat o urma adanca in istoria motociclismului.

 

 

De profesie arhitect, Elspeth Beard a demonstrat de timpuriu o atractie magnetica pentru pilotarea de motociclete. Primul sau model, o Yamaha 100, inlocuita apoi cu o Honda 250. Intrucat plimbarile urbane pe strazile londoneze au devenit la un moment dat o rutina, Beard a economisit pentru a-si indeplini visul: calatoriile la bordul unei motociclete, „cea mai buna modalitate de a descoperi locuri noi – ieftin, eficient, plus senzatia de libertate absoluta”.

Inainte de a finaliza studiile universitare, Elspeth B. a decis sa porneasca intr-o aventura in jurul lumii (1982). A expediat motocicleta sa model 1974 BMW R60/6 la New York si au vizitat impreuna Canada si Las Vegas, inainte de a-si expedia din nou „partenera” cu destinatia Sydney.  Sa traversezi Australia pe doua roti, sa te imbarci spre Singapore si sa conduci prin Malaezia si Thailanda este, cu siguranta, o experienta de viata. Elspeth nu a ocolit nici Calcutta indiana, Nepalul, Pakistan, Iran, Turcia si Grecia. Intreaga calatorie a durat aproape 3 ani si a acoperit distanta de 48 000 mile, ambitioasa motociclista vizitand inclusiv tarile Europei continentale. Incidentele si neplacerile nu au lipsit, insa au fost infime in fata bucuriei de a descoperi alte culturi. Casca de protectie Bell pe care tanara o purta uneori chiar si atunci cand nu conducea, a functionat mult timp ca un talisman norocos, o „burkha” fermecata.

 

 

In paginile jurnalului Wall Street, Elspeth este descrisa drept prima femeie din Marea Britanie care a pilotat o motocicleta in jurul lumii. Ea si-a construit singura cutia cargo, folosind un pistol de nituire pentru atasarea colilor de aluminiu in cadre, spre surprinderea si uimirea localnicilor asiatici.

 

 

Beard este un veritabil model de globe-trotter. Ea inca piloteaza motociclete si detine o colectie impresionanta de modele BMW. Pentru traseele lungi, pastreaza in garaj o motocicleta usoara si zvelta Yamaha Serow, alaturi de un model 1973 R75/5.