Despre cum BMW nu va participa in campionatul MotoGP si totusi va participa in MotoGP

Atunci cand nemtii se decid sa devina aroganti, ei bine treaba asta le vine manusa, fara nici o discutie. Ca au deseori motive sa fie, e o alta discutie, dar cert este ca in mod sigur ca pe actul de nastere al arogantei scrie ceva gen Germania.

Vreti o mostra? “MotoGP nu ne atrage deloc!” Acuma nu ca ar fi MotoGP alfa si omega motociclismului (desi cu siguranta o sa gasim foarte multi decisi sa moara decat sa-si schimbe aceasta parere), insa pare ca seful BMW Motorrad a fost invitat la ceva sub demnitatea sa si a companiei pe care o conduce si reprezinta. Mai ales cand spune ca gaseste in testarile reusite ale presei, cu ocazia lansarii vreunui model precum BMW S1000RR, cu mult mai multa satisfactie si le considera mult mai importante.

458919

Nu tu un “mai vedem”, “se afla in studiu aceasta idee”, “ne gandim ca din sezonul urmator, daca nu se ivesc alte prioritati”, nu, nimic de acest gen. Stephan Schaller (nici o legatura de rudenie cu celalalt Schaller, Karl Viktor) a declarat ca nu vede nici un sens in participarea BMW in cadrul MotoGP si ca nu sunt nici macar discutii sau planuri in acest sens.

In 2013, cand BMW a parasit imperial si competitia WSBK (probabil ca trebuia testat de presa vreun model nou, ceva), masinaria de zvonuri si barfe imediat a aruncat in eter o posibila intrare a germanilor in MotoGP. Mai ales ca producatorul bavarez a cheltuit milioane de euro in dezvoltarea modelului cu totul nou S1000RR, cu un spirit de racing bike foarte accentuat. Insa a intervenit pe atunci rapid si infirmarea oficiala a tuturor speculatiilor. Si asta intr-un context in care, culmea, modelul fusese gandit exact pentru WSBK, urmarindu-se realizarea a unui extrem de competitiv model sportsbike de un litru.

Schaller a facut precizari despre acest subiect, crezand ca va convinge, dar ne-a convins iar aroganta: “Am optat sa parasim competitia WSBK in conditiile in care ne-am decis sa cheltuim banii in vederea dezvoltarii unui model sportsbike de strada”. Si daca credeati ca asta e tot in privinta arogantei, stati sa vedeti concluzia: “Daca vine vorba de MotoGP, avem suficienti bani sa participam in acest campionat, insa n-o sa stam acum sa-i risipim pe doi tipi care sa alerge pe pista, in MotoGP”.

no-more-motogp-action-at-donington-this-year-the-circuit-of-wales-deal-is-off-92156_1

OK, ne-ati convins, herr Schaller, chiar ne-ati convins. Adevarul e ca personal mi-ar placea ca in MotoGP sa ia loc la start mai multe echipe de fabrica, decat echipe-satelit sau independente, nu in detrimentul acestora neaparat, cat asa, dintr-un spirit de competitie. Si balta are peste, caci lipsesc Kawasaki, KTM (pe care insa le vom vedea de la anul), BMW, MV Agusta etc.

Dar stiti care e frumusetea? BMW nu participa in MotoGP, dar participa! Nu, nu e greseala si nici nu s-a intamplat nimic ingrijorator. BMW va participa cu noul coupe M2 in al 18-lea sau sezon de “Official Car of MotoGP”, adica safety-car-urile de pe pista. Modelul tocmai a fost lansat in ianuarie in cadrul unui salon auto de la Detroit, SUA si va fi inca o data partener oficial al Dorna Sports, organizatorul MotoGP.

P90209215_highRes

In modelul BMW M2 MotoGP Safety Car vom descoperi puterea pura, dinamica excelenta si inalta performanta, precizia si agilitatea necesare garantarii securitatii pe pista. BMW M2 continua conceptul si povestea de succes a BMW 1 Serie M Coupe si pe langa faptul ca asigura cu succes cursele MotoGP si e un safety car de nadejde, se adreseaza in mod normal tinerilor, ca target, fiind un entry-level performant. Dar stop, nu suntem pe un blog auto!

P90209218_highRes