Acasă > Diverse > Stiri  >  Suzuki si-a rascumparat actiunile de la Volkswagen si… ambele se scufunda incet

Suzuki si-a rascumparat actiunile de la Volkswagen si… ambele se scufunda incet

6 minute
Suzuki si-a rascumparat actiunile de la Volkswagen si… ambele se scufunda incet

Una dintre cele mai importante stiri ale acestei saptamani a fost despre cum Volkswagen a falsificat rapoartele privind automobilele diesel in SUA, dezvaluire care l-a costat scaunul pe CEO-ul Martin Winterkorn si pozitia sa, in general, in companie, dar care a dus si la o scadere a actiunilor VW de aproape 30%, inregistrata la acest moment.

Numai ca, fapt mai putin cunoscut si oricum in umbra stirii de mai sus, producatorul german de automobile a mai suferit o infrangere, intr-o lupta indelungata cu Suzuki, avand ca obiect pachetul de actiuni al companiei japoneze. VW si Suzuki trebuiau sa reglementeze situatia inca din anul 2011, moment in care japonezii se aflau intr-o situatie deloc de invidiat, stiut faptul ca Suzuki a fost una dintre companiile japoneze cele mai afectate de criza financiara si economica care a afectat intreaga lume dupa anul 2009.

Istoria acestei spete este, pe scurt, urmatoarea: atunci cand cele doua companii au incheiat parteneriatul, Suzuki a sperat sa beneficieze de tehnologii avansate de consum redus de carburant de la Volkswagen, in schimbul experientei japonezilor pe piata din India ca producator de automobile hibride si electrice, de mici dimensiuni si ieftine. Filiala indiana Suzuki, Maruti Suzuki, este si in acest moment producatorul auto cel mai bine vandut in piata si se afla in crestere rapida. Mai mult, in 2010 VW a achizitionat un pachet de actiuni Suzuki reprezentand 19,9% din portofoliul japonezilor pentru aproximativ 1,7 miliarde euro sau 1,9 miliarde de dolari. O suma vitala pentru situatia japonezilor la acea perioada.

Ulterior, diferentele de cultura corporatista si-au facut aparitia. VW a acuzat Suzuki pentru incalcarea acordului de alianta, prin cumpararea de motoare diesel de la Fiat SpA Italia; japonezii au negat ca aceasta cumparare a fost contrara acordului. Mai mult, Suzuki a acuzat la randul sau ca VW incearca sa preia controlul asupra sa. Disputa s-a mutat in 2011 la Curtea Internationala de Arbitraj de la Londra, unde Suzuki a cerut restituirea pachetului de actiuni, considerand ca situatia este ireconciliabila pe cale amiabila.

VW spera sa-si completeze piesele lipsa din portofoliul sau global, piata auto din India fiind un must-have al germanilor. Iar asta nu s-a intamplat. In timpul acesta, Suzuki si-a putut continua dezvoltarea tehnologiilor proprii eficiente de reducere a consumului de combustibil.

In sfarsit, dupa 4 ani, Curtea Internationala de Arbitraj a dat solutia: Suzuki a incalcat termenii parteneriatului, pachetul de actiuni trebuie restituit companiei japoneze, obligata si la plata unor despagubiri pentru incalcarea acordului. Solutia pare echitabila, insa da mari dureri de cap celor doua parti. Suzuki Motor a reusit rascumpararea, saptamana trecuta, a pachetului de 19,9% din acțiunile sale detinut de producatorul auto Volkswagen, in schimbul a 428,9 miliarde de yeni (3,13 miliarde euro), suma aproape de două ori mai mare decat cele 1,7 miliarde de euro platite de compania germana la achizitionarea pachetului în 2010.

Desi aparent se afla in avantaj si cu banii in buzunar, VW de fapt sufera o dubla infrangere. In primul rand, germanii trebuie sa o ia de la capat cu prospectarea pietii indiene si, in general, din sudul Asiei in vederea desfacerii de produse competitive. In al doilea rand, cei 3 miliarde de euro castigati din rascumparare, in loc sa ia drumul reinvestirii si dezvoltarii, vor lua loc langa ceilalti 15 miliarde, 18 in total, pe care VW trebuie sa-i plateasca americanilor ca amenda deoarece au trisat regulile federale privind emisiile de gaze pentru sute de mii de vehiculele diesel VW si Audi. Si ca o paranteza scurta, acesta ar putea fi doar inceputul, caci au inceput investigatii si in alte tari. Deci, pe scurt: pierd o oportunitate de piata uriasa si aducatoare de beneficii si nu se pot bucura nici de bani.

Suzuki, asa cum am mai aratat si cu alte prilejuri, este compania japoneza din randul producatorilor auto-moto cei mai importanti in industrie care au fost cei mai afectati de recesiunea economica inceputa in 2009 si care si-au revenit cel mai greu din criza. Cu alte cuvinte: fara bani si cu sceptrul falimentului mereu in apropiere. Obligati fiind la o rascumparare de o asemenea anvergura, plus despagubiri, este foarte clar ca vor intra intr-o perioada deloc roz, in curand.

In lumea vehiculelor cu doua roti, problemele existau si inainte, Suzuki optand pentru o dezvoltare minimala in urmatorii 5 ani, conform unui program prezentat in vara. In aceste conditii este foarte posibil sa asistam la o parasire a majoritatii competitiilor in care Suzuki se afla angrenata, incepand cu MotoGP si WSBK si continuand cu alte curse de serii. Asemenea competitii aduc popularitate si implicit bani, dar consuma de asemenea multi bani. Intr-o situatie normala, produse noi si competitive aduc vanzari bune, dar pentru produse noi si competitive, e nevoie de bani si asa, iata ca nu va fi o surpriza daca vom asista si la o stagnare a productiei, alaturi de cercetare-proiectare-dezvoltare. Sub semnul intrebarii se afla, deci, pe langa participarea in competitii de motociclete si productia acestora.

Foarte interesant e si faptul ca Osamu Suzuki, seful executiv de 85 de ani al companiei japoneze a afirmat recent intr-o conferinta de presa ca Suzuki nu are in plan cautarea unor noi parteneri, in viitorul apropiat si mediu. “Viitorul nostru este ca independenti si asa va ramane”, a afirmat batranul CEO. Si aici este o problema controversata: Suzuki nu beneficiaza de o echipa manageriala tanara, moderna si supla, fapt criticat de multe ori cu diferite prilejuri. Abia in luna iunie a acestui an, Osamu Suzuki a renuntat la titlul de presedinte si chief operating officer in favoarea fiului sau Toshihiro. Dar a ramas in functia de CEO si a mai si declarat ca nu se gandeste la demisie.

Cert este faptul ca vin vremuri interesante si controversate totodata pentru doi jucatori importanti din industria auto (si moto) si vom urmari evolutia acestora pe care speram sa nu fie dramatica.

 P.S. Suzuki, la randul sau, detine o participatie la Volkswagen de 1,5% si intentioneaza sa vanda pachetul de actiuni, in ciuda faptului ca in urma prabusirii la bursa, cauzata de povestea din SUA cu emisiile, acest pachet s-a redus cu 170 milioane de euro. Acesta e un semn mai mult decat clar ca japonezii se confrunta cu mari probleme financiare si nu au timp sa mai astepte o revigorare a cursului actiunilor VW, daca aceasta va mai avea loc curand sau vreodata.